As dori sa va spun o poveste Catalin IriciucO poveste de demult, din epoca de aur a vechii cetati a Ierusalimului, condusa, pe vremea aceea, de inteleptul rege Solomon, aflat in culmea gloriei sale. Era cel mai fericit om de pe fata Pamantului si ar fi putut ramane foarte bine asa, daca intr-o noapte torida nu ar fi avut un vis ciudat. Se facea ca usa camerei sale se deschise, lasand loc unei adieri racoroase. O clipa mai tarziu se ivi tatal sau, regele David, trecut de mult in lumea celor drepti. Batranul rege ii povesti fiului sau despre Ierusalimul din ceruri, identic in fiecare detaliu cu cel de pe Pamant, cu o singura diferenta – in centrul orasului trona un templu magnific.

  • Fiule, trebuie sa construiesti un astfel de templu!

  • Si un ultim lucru, foarte important, adauga regele David. Trebuie

construit fara sa folosesti vreo unealta de fier, caci din fier se fac arme de razboi, iar acesta este un templu al pacii.

  • Dar tata, cum sa tai piatra fara unelte?

Tatal nu-i raspunse. Disparu dintr-o data si visul se destrama.

In dimineata urmatoare, Solomon isi aduna toti sfetnicii la un loc. Le povesti visul din seara precedenta, anuntandu-i ca dorea sa construiasca un templu exact asa cum ii sfatuise tatal sau. Cand le spuse insa ca va trebui sa taie piatra fara vreo unealta de fier, sfetnicii ramasesera la fel de nauciti precum Solomon cu o seara inainte.

As dori sa va spun o poveste Catalin Iriciuc HipnozaDoar unul dintre ei, Beniah, veni cu o idee:

  • Parintele tau zicea ceva despre un vierme mititel, pe nume Shamir. Desi

nu e mai mare decat un bob de orez, acest vierme poate despica piatra. De fapt este chiar viermele pe care i l-a dat Dumnezeu lui Moise ca sa incrustreze in piatra cele Zece Porunci.

  • Si unde l-as putea gasi? a intrebat Solomon.

  • N-a mai fost vazut de mult timp, Inaltimea Ta.

Beniah a facut o pauza.

  • De pe vremea cand era in mainile lui Asmodeu, Regele Demonilor.

Un fior strabatu adunarea, caci toti auzisera de puterile Regelui Demonilor. Numai Solomon nu se inspaimanta.

  • Prea bine, o sa-l chem atunci pe Asmodeu!

Solomon privi pe rand fetele speriate ale curtenilor si mai apoi inelul de pe mana sa dreapta. Un inel simplu, de aur, cu puteri nemasurate, daruit de tatal sau, purtand inscris numele secret a lui Dumnezeu. Solomon mai folosise inelul pentru a invoca demoni, insa unii mai mici. Pana acum nimeni nu indraznise sa-l cheme pe insusi Regele demonilor, care salasluia la celalalt capat al lumii, acolo unde cerul era de plumb si muntii de arama.

Poveste regele demonilorToti cei de fata se trasera indarat atunci cand Solomon rasuci inelul pe deget. De indata, se ivi o minge uriasa de foc. Dupa ce flacarile se mai domolisera, le aparu in fata ochilor insusi Asmodeu. Nu le venea sa creada ochilor. Regele Demonilor, inalt de aproape trei metri, cu pielea albastra si stralucitoare, avea picioare de gaina, aripi de vultur, cap de soparla si o atitudine prefacuta, de sacal.

  • Mai sa fie, daca nu e chiar regele Solomon in persoana? zise el cu o voce

alunecoasa precum ii era pielea. Maretul, inteleptul si puternicul rege

Solomon! Oare nu e multumit cu marimea regatului sau, de ii trebuie sa se

atinga de regatul intunericului? Spune-mi, Inaltimea Ta, de ce m-ai chemat?

  • Il vreau pe viermele Shamir, ca sa pot taia piatra pentru templul meu.

  • Asta-i tot? Intreba Asmodeu. Uite-l aici! Zise el, scotand o casetuta de plumb. Acum iti poruncesc sa-mi dai drumul.

  • Nu, nu inca, raspunse Solomon. O sa te tin in lanturi aici timp de sapte ani, cat imi va lua sa construiesc templul, sa ma asigur ca nici tu, nici vreun alt demon, nu o sa va tineti de lucruri necurate. Dupa ce va fi gata, iti voi spune o intrebare si numai dupa ce raspunzi o sa-ti dau drumul.

  • O intrebare din partea inteleptului rege Solomon? Il lua in deradere Asmodeu. Si care, ma rog, ar fi aceasta?

  • O sa ma gandesc.

  • Prea bine, raspunse Asmodeu. Atunci o sa astept aici.

Cu Asmodeu la palat, lucruri stranii incepura a se petrece. Odata, intorcandu-se de la templul pe care il construia, Solomon descoperi ca toti stalpii de la palat se transformasera in copaci, cu ramuri pline de verdeata si fructe apetisante, precum rodii, portocale sau smochine. Intr-o seara vazu cum din tavanul boltit al palatului curgeau bani de aur care dispareau cand atingeau pamantul. Alteori, lui Solomon i se paru ca aude o muzica suava, pentru ca mai tarziu, cand isi ciuli urechile, sunetele sa inceteze. Asmodeu era un maestru al iluziei. Lucrurile acestea trezeau in Solomon deopotriva, fascinatie si furie, caci sfidau puterea de intelegere a lumii.

Regele se simtea umilit. Ori de cate ori era pacalit prin asemenea scamatorii, avea impresia ca-si pierde o nestemata din mareata sa coroana. Asa ca, dupa sapte ani, cand templul fu gata pana in cel mai mic detaliu, Solomon se adresa lui Asmodeu:

  • Acum, asa cum ti-am promis, o sa-ti pun o intrebare si numai dupa ce

raspunzi o sa-ti dau drumul. Timp de atatia ani ti-am urmarit magia. Eu, ca judecator intelept, trebuie sa fac diferenta intre realitate si iluzie. Si vreau ca tu sa ma inveti asta. Ce este „iluzia”?

Acestea fiind zise, Asmodeu se puse pe un ras salbatic, nebun, facand sa rasune intreg Ierusalimul.

  • Iluzia! zise el jubiland. Maretul, inteleptul rege nu are altceva mai bun de

facut decat sa chinuie demonii din dorinta de a invata ce este aceea iluzie! O, nu, Inaltimea Ta, asta este de neconceput, absurd, imposibil!

Deodata, Asmodeu se opri, un ranjet inflorind pe fata sa de soparla.

  • Doar daca ai fi de acord sa-ti scoti inelul de pe deget.

  • Sa-mi dau jos inelul? Inelul meu?

Privindu-l, Solomon isi aduse aminte de cuvintele tatalui sau: ”Atat timp cat il ai pe deget, ii spusese el, vei fi aparat de orice. De ti-l vei da jos, chiar si pentru o clipa, nu stiu ce se va intampla”.

Si iata-l pe Asmodeu stand acolo, incitandu-l:

  • Da, Solomon. Daca vrei sa inveti de la mine ce e iluzia, trebuie sa-ti scoti inelul.

  • Nici nu incape vorba! spuse Solomon.

  • Prea bine, atunci n-o sa-ti spun nimic.

  • In cazul asta, nu-ti voi da drumul.

  • Asta nu ma deranjeaza. Timpul nu inseamna nimic pentru mine – spre deosebire de regi, demonii traiesc vesnic. Ma multumesc sa astept.

  • Graind astfel, se prabusi inapoi in lanturi si incepu sa mormaie in sinea sa.

Desi ardea de curiozitate sa afle ce avea Asmodeu de spus, Solomon se gandi un timp, dupa care se consulta si cu sfetnicii sai. Toti fura de acord ca, fara doar si poate, era o idee proasta sa-si dea jos inelul de pe deget. Cineva indrazni chiar sa-i spuna ca acest lucru nu ar fi intelept.

  • Nu ar fi intelept? a strigat Solomon. Indraznesti sa-mi spui mie ce este

intelept si ce nu? Mie, maretul rege Solomon, cunoscut pretutindeni in lume pentru intelepciunea sa?

  • Asta asa e, Inaltimea Ta, a adaugat Asmodeu. De ce ai lua in seama ce

spun altii?

Toti cei din jurul lui Solomon amutira, caci se temeau de rege tot asa de

mult ca si de Asmodeu. Sfaturile lor erau in van, caci Solomon era oricum hotarat.

  • O sa-mi scot inelul, a spus el. Doar atat cat sa-mi raspunzi la intrebare.

Solomon il trimise pe Asmodeu in celalalt capat al palaltului, inconjurat de 24 dintre garzile sale.

  • Asadar, Solomon, spuse Asmodeu, da-ti jos inelul.

Incetisor, Solomon isi scoase inelul de pe deget. Pe moment, nu se intampla nimic. O clipa mai tarziu, un vanticel rece incepu sa adie prin palat. Curand crescu in putere, transformandu-se intr-o adevarata vijelie. Ingrozit, Solomon isi dadu seama ca vantul venea de pe aripile lui Asmodeu. Cu fiecare bataie de aripi, acesta crestea putin in inaltime. Mai intai se facuse de trei metri, apoi de sase, apoi de 12, pana atinsese tavanul palatului. Se elibera din lanturi, iar rasul sau facu tandari ferestrele.

  • Solomon, rege nesabuit, n-ar fi trebuit sa-ti dai niciodata inelul jos.

Se apleca, insfaca inelul din mana lui Solomon si-l arunca printr-o ferestruica. Apoi zbura pe deasupra Ierusalimului, peste dealuri, dincolo de munti si oceane, pana cand, in cele din urma, cazu undeva la capatul lumii.

  • Si acum, Solomon, e randul tau. Ia-ti la revedere de la regat.

Acestea fiind zise, il lua pe dupa umeri si-l zvarli cu putere pe geamul palatului. Astfel, Solomon zbura peste orasul sau indragit, dincolo de dealuri, pe deasupra marii, timp de multe ore, pana cand, intr-un sfarsit, se prabusi in mijlocul unui desert fara margini.

Pentru un timp ramase nemiscat. Avea gura uscata si fiecare particica a corpului era numai durere. In cele din urma, se aduna si incepu sa mearga la intamplare, mai intai intr-o directie, apoi in alta, pana cand, la apusul soarelui , dadu de o baltoaca. Incenunche sa bea si, cand isi vazu chipul reflectat in apa, tresari ingrozit.

Coroana batuta cu nestemate, ce-i fusese daruita de creaturile marii, disparuse. Mantia sa regala, primita in dar de lavand, era o zdreanta. Si el, care fusese odinioara cel mai chipes din tot Ierusalimul, arata acum precum un batran albit de vreme.

Astfel isi incepu Solomon peregrinarile, ratacit si nerecunoscut niciodata nu si-ar fi putut imagina cate cotituri aveau sa-i iasa in cale, in incercarea disperata de a se intoarce la mult iubitul sau Ierusalim. Urma sa fie o calatorie de-o viata, ce avea sa-i poarte pasii pana hat departe…

DUPA aproape o viata intreaga de pribegie, se facea ca Solomon se afla intr-o barca, plutind airea pe mare. In timpul zilei pescuia si se gandea la toate prin cate trecuse, incapand cu acea zi indepartata, acum multi ani, cand Asmodeu il zvarlise in cealalta parte a lumii, intr-un desert imens.

A trait cersind, hoinarind dintr-un loc in altul, incercand sa gaseasca pe cineva care sa inteleaga ca el, Solomon, era, de fapt, un rege adevarat; dupa nenumarate incercari se lasa pagubas, incercand doar sa-i convinga pe ceilalti ca ii era foame. Supravietui cu resturi de mancare pe care le primea cersind, pana cand gasi de lucru ca bucatar la curtea unui rege; din pacate isi pierdu in mod rusinos slujba si fu alungat sa moara in salbaticie. Si s-ar fi intamplat intocmai, daca nu ar fi fost prins si luat prizonier de o banda de talhari care l-au vandut, mai apoi, unui fierar. Abia dupa sapte ani ingrizitori de lungi, reusi Solomon sa-si castige libertatea si sa adune o punga de galbeni; din ei isi lua o barca cu care, gandi el, putea ajunge la Ierusalim.

Daca la plecare fusese prielnic, dupa doar o luna de la inceputul calatoriei, vantul se opri. Si nici ca a mai pornit. Cum nu putea zari nici urma de tarm, incet, incet, Solomon isi dadu seama ca era singur, pierdut si uitat, si ca in curand, in acest loc, pe mare viata i se va sfarsi.

Intelegera acestui lucrui il surprinsese, asa cum o facuse multele rasturnari de viata pe care le traise. Dar nimic nu-l surprinse mai tare ca sentimentul de pace care-l cuprinsese, caci, intr-un final, ajunsese sa accepte ceea ceea ce ii oferea viata.

Intr-o buna zi, stand asa, dus pe ganduri, simti ca trage ceva de firul unditei. Era un peste urias; de fapt era atat de mare ca smucea barca in toate directiile – in sus, in jos, incoace si-ncolo. Dupa multe ore, Solomon reusi sa prinda un rechin imens, cel mai mare pe care-l vazuse vreodata. Pe cand ii curata maruntaiele, descoperi, in burta lui, pe langa multii pesti pe care ii mancase, unul albastru, dintr-un soi pe care nu-l intalnise niciodata. Desi acum era batran si in pragul mortii, curiozitatea ii era vie ca odinioara, asa ca taie pestisorul, dupa care se opri. Inauntrul lui era ceva auriu, stralucitor. Un inel. Inelul lui.

Il privi in lumina soarelui si recunoscu, inscris pe el, numele secret a lui Dumnezeu. Incetisor, isi puse inelul pe deget.

Intr-o clipa, se trezi invesmantat in haine scumpe, stand confortabil pe tron ,in mijlocul unui palat magnific. Garzile stateau, atente, de jur imprejurul sau. Beniah, seful lor, sedea in dreapta lui, iar in stanga se gasea Asmodeu, un demon albastru, urias, ferecat in lanturi. Acesta i se adresa:

  • Ei, Inaltimea Ta. Asteptam cu totii. Ai de gand sa raspunzi la intrebare?

Solomon era prea socat ca sa poata vorbi. In final zise:

  • Intrebare? Ce intrebare?

  • Pai, cea pe care ti-am pus-o acum mai bine de o ora.

  • O ora? Dar au trecut aproape 50 de ani……

Beniah i se adresa:

  • Inaltimea Ta, mi-e teama ca ai stat aici, incremenit, mai bine de-o ora.

Poate doresti sa raspunzi la intrebare….

-Ah, la intrebare. Desigur. Asmodeu, poti sa repeti intrebarea?

-Bineinteles Inaltimea Ta. Ai invatat ceva despre iluzie?

Solomon ramase mult timp in tacere. Apoi, incet, dadu din cap inspre Asmodeu.

-Da, am invatat. Esti liber sa pleci.

Acestea fiind zise, Regele Demonilor rase pentru ultima oara, incepu sa se micsoreze, devenind din ce in ce mai mititel, pana cand se facu cat un pui de gaina. Se elibera, astfel, din lanturi, dadu ocol salii de trei ori, iesi pe fereastra, zbura peste templul construit de Solomon si se facu nevazut.

Solomon lua din nou carma regatului sau. De data asta, era alt om. Aroganta ii disparuse. La fel si iluzia grandorii. De atunci incolo, avea sa dea dovada de o intelepciune nemaintalnita – o intelepciune a inimii. Acum stia cum e sa fii iubit de toti si cum e sa fii pierdut si singur, fara nimeni pe lume. Stia cum e sa ai tot ce-ti pofteste inima si cum e sa n-ai nimic. Pentru ca el fusese si cersetor si rege.

Din

Regele-Cersetor si secretul fericirii.

Puterea vindecatoare a povestilor

Joel Ben Izzy

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *